Admitere 2008, septembrie - masterat
- Taxă de şcolarizare pentru anul I, an universitar 2008 – 2009: 3000 RON
După afişarea rezultatelor
Candidaţii declaraţi admişi la unul sau mai multe domenii au obligaţia să-şi precizeze opţiunea pentru un singur domeniu sau un grup de domenii (unde este cazul), în termen de 5 zile de la afisarea rezultatelor.
Candidaţii declaraţi admişi pe locurile subvenţionate de la buget au obligaţia de a depune, în termen de 5 zile de la afisarea rezultatelor, dosarul cu actele în original, de a semna o declaraţie pe propria răspundere şi de a achita taxa de înmatriculare care este de 40 lei noi (RON).
Candidaţii admişi pe locurile cu taxă au obligaţia să achite, în termen de 5 zile de la afisarea rezultatelor, cel puţin 30% din taxa de şcolarizare pentru semestrul I al anului universitar 2008 - 2009.
După acest termen, vor fi declaraţi respinşi candidaţii care nu au depus dosarul cu actele în original, care nu au semnat declaraţia pe propria răspundere sau nu au achitat taxele menţionate mai sus. Locurile eliberate de aceşti candidaţi vor fi ocupate de următorii candidaţi care îndeplinesc condiţiile de admitere, sau vor fi scoase la concurs într-o nouă sesiune.
Candidaţilor admişi pe locurile cu taxă nu li se percepe taxă de înmatriculare, aceasta fiind inclusă în taxa de şcolarizare.
Candidaţilor admişi cu taxă care renunţă la şcolarizare în termen de 5 (cinci) zile de la semnarea declaraţiei pe propria răspundere li se va reţine 10% din taxa de şcolarizare pentru semestrul I. Dacă cererea de retragere se va face după depăşirea termenului de cinci zile de la semnarea declaraţiei pe propria răspundere, dar înainte de începerea celei de a doua sesiuni de admitere (vezi calendarul admiterii), candidaţilor li se va reţine 15% din taxa de şcolarizare pentru semestrul I. Celor care se retrag după începerea celei de a doua sesiuni de admitere, dar înainte de începerea anului universitar, li se va reţine 20% din taxa de şcolarizare pentru semestrul I.
Candidaţilor admişi la zi care se retrag după începerea anului universitar nu li se mai restituie nici o taxă. De asemenea, în nici una din situaţiile prevăzute mai sus, nu se restituie taxa de înmatriculare.